Desigur, a fi implicat într-un accident auto reprezintă o situație pe care oricare persoană își dorește să o evite pe parcursul vieții, însă, din nefericire, aceasta poate surveni în orice moment. Tocmai de aceea, cunoașterea drepturilor și responsabilităților într-un astfel de incident este deosebit de importantă.
Atunci când un accident rutier are ca rezultat decesul victimei sau vătămarea corporală a acesteia, se va iniția de îndată o anchetă penală împotriva făptuitorului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolul 192 și, respectiv, articolul 196 din Codul Penal, cu posibilitatea ca partea vătămată (fie victima însăși, fie membrii familiei acesteia în caz de deces) să se constituie parte civilă în scopul acoperirii prejudiciului suferit.
În contextul unui accident auto, răspunderea făptuitorului pentru prejudiciul cauzat va fi determinată de articolul 19 și următoarele din Codul de Procedură Penală, în combinație cu prevederile articolului 1349, respectiv 1357 și următoarele din Codul Civil. Aceasta reprezintă, de fapt, o formă specifică a răspunderii pentru fapta proprie, cu particularități care derivă din faptul că vehiculul implicat în accident este asigurat prin polița de asigurare civilă obligatorie.
Este important de menționat că acoperirea prejudiciilor cauzate în urma accidentelor rutiere în care există o victimă implică, pe lângă normele generale de drept civil și penal, și reglementări specifice din domeniul asigurărilor. Aceste reglementări sunt stipulate în Legea nr. 136/1995 și în Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011.
Ce sume pot fi solicitate cu titlu de despăgubire de la asigurător?
În ce circumstanțe şi în care este limita?
Legea nr. 136/1995 și Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 reglementează acoperirea prejudiciului cauzat în urma accidentului rutier de către asigurător. Aceasta se aplică doar în cazul în care există o poliță de asigurare valabilă pentru vehiculul implicat în accident. Condițiile care pe care trebuie să le îndeplinească persoana vătămată pentru a fi despăguită de către asigurător sunt stabilite de Legea nr. 136/1995.
Aceasta cere existența unui contract de asigurare (art. 49) și specifică că despăgubirile includ atât sumele pe care asiguratul trebuie să le plătească ca daune materiale, cât și cheltuielile de judecată (art. 50). Totodată, dreptul la despăgubire se acordă atât în caz de vătămare corporală, cât și de deces.
De asemenea, articolul 26 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 precizează că despăgubirile acordate de asigurător vizează atât pierderile cu caracter patrimonial, cât și cele cu caracter nepatrimonial, printre care și prejudiciul moral. Suma maximă care poate fi acordată celui care va fi despăgubit va fi detaliată în conținutul poliței de asigurare.
Tot în cadrul ordinului nr. 14/2011 este stabilit și un plafon general maxim de 5.000.000 de euro (sau echivalentul în lei, la cursul de schimb valutar la data producerii accidentului) pentru un singur accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate. Iar în cazul în care valoarea prejudiciului depășește suma maximă specificată în polița de asigurare, diferența va trebui plătită de către persoana care a cauzat accidentul.
Este important de luat la cunoștință și faptul că asigurătorul trebuie să acorde despăgubiri și în cazul în care persoana care a produs accidentul nu este titularul poliței de asigurare pentru vehiculul implicat în accident.
Excepția de la această situație se va face în situația în care vehiculul respectiv nu poate fi identificat. Mai mult decât atât, Legea nr. 136/1995 ia în considerare și situația în care accidentul este cauzat de un vehicul care nu a fost asigurat.
În aceste cazuri, conform art. 61, sumele de despăgubire vor fi plătite de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, iar eventualele litigii vor fi adresate administratorului acestui fond. Există și situații în care asigurătorul este scutit de răspundere, conform art. 27 din Ordinul nr. 14/2011.
Acestea includ situații de forță majoră, culpa exclusivă a persoanei prejudiciate sau a unei terțe persoane și, bineînțeles, absența unei polițe de asigurare valabile la data accidentului.
Este important de menționat că despăgubirile acordate de asigurător nu acoperă cheltuielile făcute în procesul penal de către proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat care este responsabil pentru prejudiciu, conform aceluiași art. 27 din Ordinul nr. 14/2011.
Care sunt mijloacele legale prin care se poate solicita acordarea de despăgubiri?
Există două modalități legale prin care o persoană poate solicita acordarea de despăgubiri în urma unui accident auto:
- Acțiune civilă împotriva asigurătorului sau a făptuitorului
- Persoana prejudiciată poate iniția o acțiune civilă împotriva asigurătorului și/sau a persoanei care a produs accidentul.
Această acțiune se întemeiază pe normele de drept comun privind răspunderea civilă pentru fapta proprie, precum și pe legislația specifică privind asigurările, cum ar fi Legea nr. 136/1995 și Ordinul nr. 14/2011.
De obicei, atunci când se inițiază o astfel de acțiune, atât asigurătorul, cât și făptuitorul pot fi parte în proces. Cu toate acestea, răspunderea asigurătorului este subsidiară celei a făptuitorului, iar asigurătorul răspunde în limitele poliței de asigurare, în timp ce făptuitorul poate fi obligat să acopere diferența, dacă valoarea prejudiciului depășește suma din poliță.
Această cale legală poate implica o procedură judiciară, iar persoana prejudiciată va trebui să demonstreze faptul că prejudiciul a fost cauzat de făptuitor și să prezinte probe în acest sens. De asemenea, poate exista un dosar penal asociat, iar persoana prejudiciată poate decide să se constituie parte civilă în acest dosar.
Cerere de despăgubire adresată asigurătorului:
Persoana prejudiciată poate să trimită o cerere de despăgubire către asigurător sau către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, în funcție de circumstanțe. Această procedură este reglementată de articolul 35 și următoarele din Ordinul nr. 14/2011.
Asigurătorul are obligația de a soluționa cererea în termen de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat. În cazul în care asigurătorul nu respectă termenul sau respinge cererea, persoana prejudiciată are dreptul să primească penalități pentru fiecare zi de întârziere. Plata efectivă a despăgubirii trebuie să aibă loc în termen de 10 zile de la depunerea ultimelor documente justificative, în cadrul termenului de 3 luni menționat mai sus.
Această procedură oferă avantaje persoanei vătămate în comparație cu procedura litigioasă, datorită duratei relativ scurte și posibilității de a percepe penalități în cazul nerespectării termenelor de către asigurător. Trebuie menționat și faptul că, în cazul în care solicitantul nu s-a folosit de procedura stipulată de Ordinul nr. 14/2011, acesta nu mai poate solicita instanței acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 37 din același act normativ.
De asemenea, este necesar să se aibă în vedere și faptul că în ceea ce privește prescripția, termenul de 3 ani se aplică în cazul dreptului persoanei prejudiciate de a solicita acordarea de despăgubiri pentru accidentul produs, conform art. 2517 C. civ. și Decretului nr. 167/1958.
În concluzie, persoana prejudiciată are opțiunea de a acționa în instanță sau de a solicita direct asigurătorului acordarea de despăgubiri. Fiecare cale legală are avantajele și procedurile sale specifice, iar alegerea depinde de circumstanțe și preferințele părții prejudiciate.
Acest site folosește "cookies". Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora. Vezi politica cookie.